TRASEU:
URCARE: Plaiul Foii - Padina (Podul) lui Călineţ - Izvorul Căpitanului Orlovski - Refugiul Speranțelor - Vf. Ascuţit (2150 m)
COBORÂRE: Vf. Ascuțit - pe la Găvan - Refugiul Dianei - Plaiul Foii
Traseul nr 39 Triunghi Roșu este un traseu marcat recent, cu o urcare pronunțată și dificilă pe Brâul Ciorânga Mare, cu o diferență de nivel de peste 1500 de m, în majoritate în ascensiune pe durata a 5 - 5.5 h. Zona Padina lui Călineţ - Hornul Nisipos este considerată foarte periculoasă pentru cei care nu frecventează foarte des muntele, având porțiuni expuse, friabile și alunecoase. Când vorbim despre padinile Craiului, ne referim la vâlcele stâncoase, înclinate și abrupte și nu doar un simplu vâlcel pe o pantă domoală. (sursa: Muntii Nostri)
Ajunși pe o vreme minunată în Zărnești și cu mult chef de munte, am lăsat rapid mașina în parcare la Plaiul Foii și ne-am echipat pentru urcare.
Mergând aproximativ 300m pe drum înapoi spre Zărnești, am ajuns la indicatorul de intrare în traseu. Brâul Cioranga este marcat doar de câțiva ani cu triunghi roșu, anterior traseul conta ca unul alpin de grad 1B.
După ce traversăm poiana intrăm în pădure și începem urcarea. Fiind îngropat într-un strat gros de grohotișuri, traseul este destul de greu de parcurs. Din ce am citit zona a fost scena unui adevărat cataclism diluvian.
Odată ajunși în zona izvorului, când perspectiva e inchisă de marele perete al Gălbenarei, găsim indicatorul care ne trimită spre pădurea din dreapta.
Există și posibilitatea de a merge înainte, unde puteți alege una din variantele de sub Gălbenarea: prin Hornul Nisipos, ori prin spălătura aceea cu cablu și prize pe rădăcini. (variantă mult mai dificilă)
Traseu ne-a purtat mai întâi pe un versant înclinat, impădurit, dar fară urmă de potecă la sol. Am urmărit marcajul și am ajuns sub un horn umed și noroios, dar prevăzut cu două lanțuri nou-nouțe.
Mai sus de horn marcajul ne-a urcat tare prin pădure și ne-a scos în șeaua de deasupra Hornului Nisipos.
În acest punct eram la altitudinea de 1540m, pe interfluviul dintre Valea Calinetului în dreapta și Padina lui Râie în stânga. Zona impădurită nu ne-a lăsat să vedem mare lucru, dar ne-am bucurat de altitudinea considerabilă pe care deja o atinsesem.
Ne-am tras răsuflarea și ne-am pregătit moral, deoarece urma un nou pasaj de urcare în fortă.
Mergând mult spre dreapta și ajunși într-o zonă mai orizontală vedem că traseul se desparte în două: spre dreapta către Șaua Scării de Fier și Padina lui Călinet, spre stânga spre Refugiul Speranțelor și Brâul Cioranga.
De la intersecție am ajuns rapid la Refugiul Speranțelor, lăsăm rucsacii în ușa adăpostului și urcăm pe stâncile din spate pentru a vedea peisajul.
În fața refugiului o să găsiți indicatorul din fotografia de mai jos.
Dincolo de Valea Călinetului se poate vedea Creasta dintre Țimbale, cu Degetul lui Călinet și diagonala Valcelului Caprelor.
De la Refugiul Speranțelor am trecut repede în bazinul hidrografic al Padinei lui Râie.
Mai întâi am depăsit talvegul Valcelului cu Fereastră, pe care îl recunoaștem după Săritoarea Ciupercă de la inrarea de deasupra Brâului, iar apoi au urmat o susccesiune de urcușuri și coborâșuri, care nu au fost decât traversările vâlcelelor ce veneau din pereți.
O să aveți parte și de "obstacole", o să treceți prin acest mic tunel, format natural prin căderea unei stânci.
Confluenţa Bârsei lui Bucur cu Bârsa (formată lângă Cabana Plaiul Foii din Bârsa Groşetului şi Bârsa Tămaşului), iar mai în spate dealurile de la Poiana Marului.
Printr-un horn înierbat am coborât în talvegul sălbatic, cu blocuri mari de stâncă, al Canionului Ciorânga.
Ajunsi la altitudinea de 1665m am realizat că pană acum Brâul Ciorânga Mare doar s-a strecurat pe sub pereţii de calcar, de la Refugiu Speranţelor (1660m alt.) şi până în Canionul Ciorânga necâştigând mare lucru în altitudine.
Dincolo de Vâlcelul Spălat brâul ţine aproape pe sub pereţii surplombaţi, dar începe să urce susţinut.
Ieşim din pădurea care însoţeşte brâul ca o eşarfă verde şi deja zările încep să se deschidă în spatele nostru.
Suntem deja la 1790m alt. şi de aici se lasă spre stânga, în coborâre uşoară, Ramura de Jos a Brâului Ciorânga Mare.
Ne oprim la umbra pereţilor şi încercăm să identificam locurile de la baza muntelui.
Vedem jos Bârsa Groşetului, cea care vine dinspre Rudăriţa, cu afluentul ei de mai jos, Bârsa lui Bucur.
În stânga identificăm Muchia Tămaşului şi în planul depărtat Munţii Iezer-Păpuşa, cu picioarele lor de munte ce coboara spre valea Dâmboviţei: Cascue si Dracsin.
Aici am realizat că am terminat peretele surplombat și am ajuns pe un pinten de unde am putut vedea toată zona prin care vom urca pană în creastă.
Puţin mai de sus avem o vedere amplă asupra porţiunii superioare a Văii Ciorânga. Spre dreapta identificăm şi hăţaşul care însoţeşte pe la altitudinea de 1970-2000m Brâul de Sus.
Ultima parte a traseului a fost mai uşoară, urcarea fiind in mare parte pe trepte de iarbă. Aşa că am avut timp să facem primele fotografii cu Creasta Nordică.
Am iesit în creastă la altitudinea de 2136m, la mică distanţă de Vârful Ascuţit 2150m. Uitandu-ne la ceas am realizat ca timpul de urcare, de la Plaiul Foii şi până în creastă a fost de doar 5 ore.
Refugiul de la Vârful Ascuţit. Pe fundal se pot vedea Culmea Tămaşului, în plan mijlociu şi Vârful Păpuşa mai în spate.
Creasta la sud de Vârful Ascuţit, cu vârfurile Ţimbalelor, Vârful Zbirii şi Vârful La Om în spate de tot.
De la Vârful Ascuţit am pornit pe Creasta Nordică si ne-am bucurat de vremea buna si peisajele superbe!
Din Şaua Padinei Închise am început coborârea pe bandă albastră, traversând mai întăi jnepenişul până la Izvorul "La Găvan". Tot drumul ne-am rugat sa gasim apa acolo!
Gavanul avea sa fie salvarea noastra, ne-am umplut sticlele si am continuat traseul spre Refugiul Diana.
Pe grohtişul de pe Padina Închisă am ramas fara baterie la telefon, aşa că fotografiile până la Reugiul Diana îmi lipsesc.
La refugiu am facut o pauză mai mare, golind rucsacii de ultimele provizii, iar apoi ne-am indreptat catre Plaiul Foii sa recuperam masina.
ATENTIONARE!
Acest traseu este periculos, mai ales daca alegeti sa faceti acest traseu pe ploaie!
De la Izvorul lui Orlowski pana in saua din capatul Hornului Nisipos traseul merge prin padure, pe partea cu Hornul dar la distanta de acesta. Poteca noua are 3-4 cm de pamant prafos, parca mergi pe un camp arat, iar cand ploua va deveni un tobogan alunecos. Sunt montate doua lanturi, cel din amonte e cel putin ciudat si dificil de folosit - in diagonala peste un prag de piatra. In trei locuri (imediat sub cele doua lanturi, deasupra seii Hornului Nisipos si pe o fata de piatra aflata 50 m mai sus) lanturile sunt necesare dar lipsesc. Din saua Hornului Nisipos in amonte s-a marcat vechiul drum alpin spre refugiu (pe marginea extrem de expusa, friabila si alunecoasa a peretelui ce margineste hornul) desi pana acolo noul marcaj urca prin padure si putea merge la fel in continuare. Din pacate, accidentele din ultimele zile au aratat din nou ca turistii si alpinistii nu-s acelasi lucru si doar niste vopsea nu-i de ajuns ca sa transformi o poteca nemarcata intr-un traseu turistic. Alte detalii : placutele indicatoare de langa refugiu sunt din lemn (sanse mari sa se deterioreze rapid ori sa sfarseasca pe foc), in cateva locuri sunt 4-5 marcaje pe 10 m orizontali de poteca, multe trunchiuri uscate intersecteaza drumul si trebuiesc sarite, triunghiurile nu au toate baza orizontala, indicatorul arata timpul pana la izvorul lui Orlowski dar traseul marcat nu ajunge la izvor (!!!), refugiul are imbinarile intre placi prost facute (noroc ca siliconul e nou) si spuma de etansare s-a scurs din multe locuri. (sursa: Carpati.org )