Traseul complet: Plaiul Foii - Cabana Crăița - Refugiul Crăița - Baza de escaladă Aninata -Brâul de Mijloc - Termopile - Poaiana Coțofenei - Plaiul Foii
O nouă zi minunată petrecută în Crai, într- o zi de octombrie cu un cer înnorat, dar cu nerăbdarea de a urca tot mai sus. Am lăsat mașinile în parcare la Plaiul Foii și am început să urcăm pe Valea Vlădusca, traseu nu este marcat oficial, dar poteca este destul de vizibilă.
De aici traseul face stânga și începe să urce susținut prin pădure printre tufele de zmeură și buștenii căzuți. Poteca e marcată de momâi dar e nevoie de multă atenție că să nu te abați de la ea.
După mai bine de o oră ajungem la un punct de belvedere – înconjurat totuși de copaci în vreo 3 părți. Din acest punct ne-am putut bucura de o priveliște frumoasă către vârful Păpușa.
Despre traseu nu pot spune mare lucru, potecile se deschid de la sine, apar și dispar, există și un marcaj discret din când în când – cruce verde, indicații scrise pe stancă cu privire la direcții sau locul unde te afli sau momâi din pietre folositoare orientării.
Ca un scurt rezumat al traseului, vă pot spune că am urcat pe la Refugiul Crăiţa, că după câteva săritori şi hornuri am ajuns în Brâul de Mijloc (potecă ce traversează în lung, paralel cu creasta, de la Marele Grohotiş până la Brâul Ciorânga Mare) şi urmându-l am intersectat poteca ce coboară spre Canionul Anghelide, am dat peste Grota La Ulcior şi ajunşi în punctul numit Termopile, am făcut stânga şi am coborât pe Muchia Coţofenei în Plaiul Foii.
Legat de "Refugiul Crăiței", citeam prin 2011 pe blogul lui Nemocapt urmatorul text :
"Numai cine nu a încercat vreodată să ajungă la ea nu-și dă seama de ce toți ce-i ce îi treceau pragul și semnau în jurnal erau considerați un fel de eroi ai muntelui.
Îmi amintesc de primele mele încercări de a ajunge acolo. Drumul lui Anghelide îmi era reperul de bază, apoi la un momentdat începeau să apară momâile (pentru cine nu este inițiat, momâile erau mici grămăjoare de pietre care jalonau traseul spre o țintă montană) și le-am urmărit cu înfrigurare până m-am pierdut în painjenisul lor căci erau puse în așa fel încât drumul efectiv se transformă în labirint. Numai cei cu o răbdare de fier reușeau să găsească într-un final calea.
De fapt cabana ascunsă se degrada continuu, și niște inimoși montaniarzi conduși de Mircea Florian (care s-a dus la Dumnezeu între timp) au construit o alta în anul 1976."
După tot scandalul din 2014, când vechiul refugiu a fost dărâmat, niște oameni cu suflet au adus la viață Castelul Crăiței. Fotografiile de mai jos sunt din octombrie 2016 când noi am făcut tura.
Castelul Crăiței face parte din acele refugii vechi, din primul deceniu postbelic, construite și folosite pe atunci de partizanii care au acționat / supraviețuit mulți ani fără a putea fi prinși de autoritățile din acele triste vremuri. Ele sunt foarte bine ascunse dar sunt majoritatea degradate. Amplasarea lor fiind știută de foarte puțini oameni.
Într-un articol găsit pe internet, băiatul lui Mircea Florian spunea:
Dintre aceste refugii mai "confidențiale", Crăița s-a "deconspirat" treptat și azi e cunoscută de foarte mulți, ba a fost recent trecută pe o hartă turistică. Potecile ce duc la ea sunt acum bătute, clare, e un adevărat bulevard.
Prin minune a supraviețuit atâția ani, dar în ce hal e față de primii ani? De aceea am să "deconspir" și eu câteva lucruri despre ea. Ideea constuirii ei a venit la sfârșitul anilor '60, când Cabana Ascunsă se tot degrada și câțiva sufletiști încercau să o tot repare... ȘI au ajuns la concluzia că mai bine fac altă nouă, undeva, și mai ascunsă...
În 1970 s-a identificat amplasarea de principiu-Acțiune la care a participat viitorul constructor principal al Crăiței-Mircea Florian-și tatăl meu. Refugiul a fost construit apoi treptat, cu mari sacrificii, de Mircea Florian (recent trecut în neființă) și de încă doi pasionați ai Pietrei Craiului care, fiind în viață, doresc să rămână și în continuare anonimi.
A fost inaugurat în 1976. "Cartea de aur" și "Jurnalele" sunt o comoară. În ele și-au scris de-a lungul anilor impresiile cei ce au descoperit singuri sau au fost conduși de alții la acest "castel al Crăiței". Până prin 1983-1984 erai la Crăița ca acasă. Erau de toate și fiecare mai aducea ceva, mai îmbunătățea ceva.
Apoi, pe măsură ce au început să ajungă acolo tot felul de indivizi ce nu aveau nimic comun cu muntele și cu bunul simț, au inceptu să dispară lucrurile, să se degradeze totul, încât astăzi Crăița e numai umbră a ceea ce a fost ea cândva. Dar există....
După ce ne-am bucurat să vedem Castelul Crăiței într-o stare foarte bună, am făcut un popas scurt și apoi ne-am continuat traseul către Baza de escaladă Aninata.
Foarte rar ai ocazia să surpinzi într-o fotografie acest fenomen.
Ieșind din zona de pădure, traseul începe să devină unul preponderent stâncos, cu multe urcări și coborâri.
O să întâlniți pe traseul câteva zone destul de expuse care trebuie abordate cu mare atenție.
Cu cât urcam mai mult, cu atât peisajul devenea mai spectaculos!
În scurt timp ajungem și la Baza de Escaladă Aninata, unde intrăm puțin în interior să inspectăm micuța cabană și ne bucurăm că și aici totul este ok.
Nu mai avem mult și intersectăm Brâul de Jos – personal nu mi-aș fi dat seama, deoarece această intersecție este destul de greu de observat, dar cu ajutorul lui Daniel am aflat și noi de acest punct strategic.
În esență această tură a avut o puternică tentă educațională – ideea nu era doar să ne bucurăm de peisajele frumoase, ci și să învățam această zonă mai puțin umblată din Piatra Craiului.
Această fisură, este un alt loc frumos din traseu, deoarece cățărarea se face pe sub stânca uriașă proptită în cei doi pereți laterali.
Zona devenea din ce în ce mai îngustă, dar cu toate acestea m-am întors să îi fac câteva poze frumoase Cristei!
Vă invit alături de mine să admirați această priveliște, un loc minunat de popas!
Traseul ne-a ținu în priză, cățărare după cățărare, ce putea fi mai frumos!
Continuăm pe Brâul de Mijloc, încercând să ne orientăm atât după marcaje cât și după momâi pentru a nu pierde poteca.
În scurt timp începem coborârea pe "La Plăci", unde puteți găsi o cruce verde pe stâncă (ca punct de orientare).
Ajunși la "Termopile", alegem să facem o scurtă puaza de masă.
Termopile este marcat tot cu cruce verde pe stâncă. (vezi imaginea de mai jos)
De aici alegem să coborâm pe Valea Podurilor.
Cum nu există o potecă, am încercat și noi să alegem calea cea mai ușoară...
Ajunși în Poiana Coțofenei suntem întâmpinați de multe ciupercuțe, una mai colorată ca cealaltă.
De aici coborâm spre mașina parcată la Plaiul Foii.
Și nu uita!
Cabana/Refugiul este casa de munte a turistului, adăpost și popas pentru odihnă și hrană, pentru reconfortare fizică și psihică, la finele unui traseu obositor, sau punctul de plecare spre noi cărări și creste. Este postul de prim ajutor în caz de accidentări.
Respectă cabana/refugiul tot așa cum îți respecți propria ta casă.