Am revenit cu o nouă poveste din călătoria mea cu "pieile de focă". Aşa cum vă povesteam şi în primul articol, m-am îndrăgostit de acest sport şi am continuat pe acest drum plin de surprize! Aşa că o să am cu ce să vă atrag interesul.
Dacă prima mea tură din 2015 a fost relativ uşoară în Munţii Baiului, a doua tură din ianuarie 2016 a avut cu totul un alt aer. Un aer de Bucegi, cu frig, ceaţă şi multă urcare. După cum vă ziceam în primul articol, îmi place mai mult pe urcare...după tura asta nu mai gândeam aşa!
În Bucegi ai multe variante de schi de tură, dar noi am ales să lăsăm maşina la Cota 1000 (Hotel Cota 1000) şi punctul final să fie platoul Bucegi prin Valea Izvorul Dorului.
Începând din şosea am început să urcăm prin pădure către punctul de belvedere / Vârful Păduchiosul. Această porţiune este mai dificilă, urcările sunt susţinute şi nu mergi pe un traseu marcat. Pădurea fiind foarte densă nu lasă soarele să pătrundă, iar zăpada este afânata, fiind o plăcere şi pe coborâre să pluteşti pe acel pulvăr.
Ajunşi la belvedere, ne-am tras sufletul savurând un ceai de mentă fierbinte din termos şi am continuat drumul către platou. Din punctul meu de vedere aceasta este cea mai frumoasă porţiune a traseului!
Traversarea canionului din Valea Izvorul Dorului este spectaculoasă, în această tură pozele nu oferă o imagine reală a peisajului din cauza ceţii. "O să revin cu o poveste despre acest canion într-o zi însorită!"
O altă tură în care eu nu m-am putut bucura la maxim, deoarece aveam acelaşi echipament rudimentar, improvizat de mine, iar ceaţa şi vântul nu mă lăsau să privesc peisajele din jur. Dar cu toate acestea am simţit că această rută are ceva aparte...ai de toate: pădure, canion şi platou!
Mai mult această vale este accesibilă doar în sezonul de iarnă, iar faptul că tu eşti singurul care lasă urme prin acele locuri şi vede acele minunăţii este grandios.
La un moment dat ceaţa era atât de densă încât nu ne dădeam seama pe unde ne poziţionăm şi mergeam din instinct...momentele astea au şi ele farmecul lor!
Ca durată acest traseu poate varia în funcţie de condiţiile meteo. Noi am urcat în 4-5h până în platou, cu tot cu pauzele de rigoare, iar întoarcerea undeva la 3-4h. Dacă vrei să îl faci pe post de antrenament şi nu de relaxare...6h dus-întors îţi ajung fără probleme.
De ce spuneam că această zonă nu poate să fie parcursă în orice anotimp?
Această vale se intersectează cu Valea Vânturiș care este cunoscută pentru salba de cascade, unele mai frumoase decât altele şi la care pot ajunge doar cunoscătorii.
O ascensiune completă din Sinaia nu se poate face fără mijloace ajutătoare (coardă) și fără minime cunoștințe de escaladă. În Șaua Vânturiș este intersecție de trasee. Punctul roșu te duce pe Valea Izvorul Dorului, iar punctul galben pornește pieptiș spre Vârful cu Dor.
Noi am lăsat stâna în stânga si am urmat Izvorul Dorului. Zona este superbă însă îmi dau seama cât de neprimitoare și periculoasă poate să fie în anumite condiții meteorologice!
Izvorul Dorului este limită de județ între Prahova și Dâmbovița.
Valea îngustă se termină într-o șa, nod de trasee. Este Valea Soarelui, zonă cunoscută schiorilor. De aici este vizibilă șoseaua ce urcă din Șaua Dichiu spre Piatra Arsă. În stânga pleacă traseul cruce galbenă ce coboară până la Cabana Bolboci, în față se continuă banda roșie ce traversează Șaua Lăptici și coboară la Padina.
Noi ne-am oprit la intersecţia cu Valea Soarelui şi am făcut cale întoarsă pe acelaşi traseu până la Cota 1000.
Şi pentru această tură ţin să le mulţumesc "colegilor mei de suferinţă" Daniel Ionescu şi Ştefan Cristescu, pentru încă o tură de vis!
Aici puteti vizualiza: Calatoria mea cu pieile de focă - part. I